PREMIILE OBȚINUTE LA CONCURSUL DE ESEURI VIRTUȚILE CARE NE UNESC EDIȚIA 2023

Nume și prenume elev Clasa Profesor coordonator Premiul

Mihai Andreea-Valentina XI SN  Răducea Mihaela I

Grigore Ana-Maria-Miruna XI P1 Faur Raluca II

Branga Bianca-Gabriela XI P1 Faur Raluca III

Juriul:

Lucia Ionescu – președinte

Cristiana Mateoiu – membru

Ivone Scărlătescu – membru

Iuliana Tanur – membru

Elena-Corina Barbu – membru

Virtuțile – cheia evoluției morale

Mihai Andreea-Valentina

Clasa a XI-a SN  

Profesor coordonator: Răducea Mihaela

În lumea noastră efemeră, fiecare dintre noi are virtuți care ne definesc și ne fac să fim oameni mai buni. Acestea sunt ca un dans al sufletului, în care fiecare gest și cuvânt transmite frumusețe și iubire. Ele sunt ca razele calde ale soarelui, strălucind precum stelele în întuneric și luminând drumul nostru către o lume mai bună și plină de speranță. Virtuțile sunt comori strălucitoare ale sufletului, care ne îmbrățișează cu tandrețe și ne călăuzezc pe drumul vieții.

Cea mai întâlnită calitate morală este bunătatea, dar, din păcate, aceasta lipsește din sufletul multor oameni. Putem spune că bunătatea poate fi o melodie fermecătoare care cântă în sufletele noastre, aducând armonie și iubire. Cu fiecare gest mărunt, putem să aducem un zâmbet pe chipul cuiva sau să alinăm durerea. Trebuie să ne gândim că fericirea este în noi, niciodată în jurul nostru, iar prima condiție pentru a fi fericit este să n-ai timp să te gândești la tristețe. Într-o societate în care adesea suntem absorbiți de propriile noastre probleme sau preocupări, să fim amabili și să arătăm compasiune față de ceilalți poate face o diferență imensă. Cu toții avem nevoie de oameni buni în jurul nostru, deoarece bunătatea ne unește și ne ajută să construim relații mai puternice sau mai armonioase. Într-adevăr, lumea de azi poate părea adesea plină de egoism și indiferență față de ceilalți, dar cu toate acestea chiar și o simplă încurajare, o vorbă bună, un zâmbet sau un gest de ajutor poate face o schimbare semnificativă în viața cuiva. Atunci când suntem buni, ne simțim mai fericiți și mai împliniți, astfel încât ne dezvoltăm empatia, înțelegem mai bine perspectivele și nevoile altora.

Bunătatea are un impact profund asupra sănătății noastre mentale și emoționale, fiindcă ne eliberează de stres, anxietate sau depresie, deoarece ne concentrăm asupram celorlalți și ne axăm mai puțin pe noi înșine. Fiecare acțiune, oricât ar fi de mică, poate fi ca o poezie ce se scrie în momentul când ne întâlnim cu cineva, oferind speranță prin fiecare strofă. Prin cuvinte blânde și fapte altruiste, putem scrie cele mai frumoase poezii ale iubirii și compasiunii. Putem să fim poeți ai bunătății și să scriem versuri de fericire  sau încurajare în jurul nostru, iar cuvintele lăsate pot dansa prin fapte frumoase.

Dar, în adâncul inimii noastre, bunătatea se transformă într-un sentiment mai profund și mai intens, iubirea. Ea este ca un ocean nesfârșit, deoarece este adânc și plin de mister, având valuri de emoții care vin și pleacă, iar adâncurile sale ascund taine și setimente profunde  în care ne simțim înțeleși, acceptați și prețuiți. Ne conectează într-un mod unic și ne dă puterea de a depăși limitele sau de a face anumite lucruri extraordinare. Putem spune că iubirea este magia care ne transformă și ne face să simțim că suntem într-un univers paralel, unde totul este posibil, iar cuvintele nu sunt de ajuns pentru a exprima felul în care sufletele noastre se învârt și se împletesc într-o simfonie de emoții și sentimente. Prin ochii mei, am observat că într-o eră a conexiunilor digitale și a relațiilor temporare, iubirea autentică strălucește ca un far în întuneric, aducând lumină și căldură în inimile noastre. Este ca o flacără aprinsă în adâncul sufletului, care ne încurajează să ne aventurăm în necunoscut și să ne dăruim în totalitate celor dragi. Ea constituie o forță puternică și magică, care ne îndeamnă să depășim limitele și să ne deschidem inimile către fericire sau conexiune profundă. Iubirea este ca o poveste de basm, în care personajele se îndrăgostesc și trăiesc până la capătul zilelor, în ciuda obstacolelor și incertitudinilor. Putem afirma faptul că dragostea este ca un războinic curajos, care se luptă într-o lume plină de confuzie și superficialitate. Am observat faptul că unele persoane nu încetează să te iubească, ci doar se opresc din a arăta cât de mult însemni pentru ele, fiindcă de multe ori ne punem în calea propriei fericiri pentru că nu ne simțim suficienți de buni sau valoroși. Iubirea este ca un foc care arde în adâncul inimii noastre. Chiar dacă uneori pare să se stingă, putem sufla în jarul iubirii și o facem să prindă din nou flacără. Cu toate acestea, iubirea nu dispare pur și simplu, ci poate fi acoperită de alte emoții sau circumstanțe dificile, însă cel mai important lucru sunt comunicarea sinceră, înțelegerea, efortul și sprijinul reciproc pentru a face dragostea să strălucească mai puternic ca niciodată. Iubirea este ca un vânt blând care îți umple sufletul de căldură și fericire, dar, pentru a-ți urma inima și a-ți îndeplini visurile, ai nevoie de curaj.

Curajul este ca o aripă puternică care te poartă spre necunoscut și îți dă încrederea să te ridici deasupra fricilor, îndoielilor și te ajută să-ți atingi potențialul maxim. Putem afirma faptul că curajul este ca o ploaie de lacrimi care curge pe obrazul trist al inimii noastre, deoarece ambele ne aduc alinare și eliberarea emoțiilor. Lacrimile, ca picături de tristețe, curg pe chipul nostru, iar curajul, ca o ploaie blândă, ne îmbrățișează cu puterea de a ne confrunta cu fricile și de a ne vindeca sufletele. Într-o comunitate în care mulți se tem să-și  exprime adevărata identitate și se ascund în spatele măștilor, evitând riscurile sau să-și urmeze pasiunile, curajul devine ca un răsărit de soare într-o zi ploioasă. Așa cum razele soarelui străpung norii și aduc bucurie sau speranță după ploaie, curajul ne ajută să găsim  puterea de a merge mai departe indiferent de obstacole. Uneori, este nevoie doar de o mică împingere sau de o situație care să ne provoace să ne depășim limitele, dar oamenii se pot simți descurajați sau intimidați de provocările vieții. Dacă ne simțim vreodată că lipsește curajul în viața noastră, trebuie să ne amintim de momentele în care am  fost curajoși, astfel încât încrederea în noi și dorința de a ne depăși temerile pot deveni un început în confruntarea fricilor și în a merge înainte în ciuda incertitudinii. Ne dă aripi să zburăm peste obstacolele vieții, astfel ne aventurăm în necunoscut, iar înțelegerea este farul care ne călăuzește în călătorie.

Înțelegerea este abilitatea de a privi dincolo de aparențe și de a ne pune în locul celuilalt. Prin înțelegere, putem descoperi că fiecare persoană are propriile lupte și fiecare acțiune are o motivație ascunsă. Este ca și cum am privi în adâncul unui ocean și am vedea toate culorile și nuanțele care îl alcătuiesc. Aceasta  este un poem scris în versuri de iubire, în care fiecare cuvânt este așezat cu grijă, fiecare rând este plin de sens și fiecare strofă dezvăluie o nouă perspectivă. Totul este o artă subtilă și frumoasă care necesită dedicare pentru a forma legături autentice cu oamenii din jurul nostru, dar merită efortul pentru că aduce armonie într-un univers lipsit de înțelegere și acceptare necondiționată. Putem spune că aceasta este ca o oglindă care reflectă lumina și umbrele din adâncurile noastre. Ne oferă posibilitatea de a ne cunoaște pe noi înșine și pe cei din jurul nostru într-un mod profund, astfel încât putem descifra gândurile și emoțiile ascunse, oferindu-ne o perspectivă mai clară asupra motivelor sau comportamentului. Înțelegerea este ca o fereastră deschisă către sufletul celuilalt, o cale de a pătrunde în grădinile secrete ale inimii, încât descoperim  frumusețea și vulnerabilitatea din peisajele interioare, prin intermediul unei călătorii emoționante spre adevărata esență a acceptării. Prin ochii mei, am observat că într-o lume lipsită de empatie , înțelegerea este ca o floare rară într-un deșert arid, o comoară prețioasă care poate aduce bucurie și speranță în inimile noastre. Trebuie să ne deschidem sufletul și mintea către cei pe care vrem să îi înțelegem cu adevărat pentru a se naște recunoștința.

Recunoștința este acea emoție care ne face să apreciem și să prețuim conexiunile noastre, deoarece este ca o floare  care înflorește în grădina sufletului nostru, aducând bucurie și mulțumire în fiecare petală. Este un sentiment profund și plin de înțeles, care ne poate transforma viața într-un mod minunat, astfel încât ne putem concentra asupra lucrurilor bune din viața noastră. Ne face să fim conștienți de gesturile de iubire și generozitate pe care le primim din partea celorlalți, fiindcă ar trebui să privim fiecare zi ca pe un dar prețios. Viața ne oferă oportunitatea de a trăi, a iubi și de a ne bucura de fiecare șansă de a face lucruri și amintiri minunate. Trebuie să fim recunoscători pentru tot ce ne oferă viața, fiindcă fiecare experiență, persoană sau moment ne ajută să creștem, să învățăm și să ne dezvoltăm. Când suntem recunoscători, ne concentrăm pe ceea ce avem, în loc să ne plângem de ceea ce ne lipsește. Această calitate morală este o comoară ascunsă în adâncul inimii noastre, așteptând să fie descoperită și apreciată. Atunci când ne deschidem către recunoștință, găsim comori neprețuite în lucurile simple și în momentele de bucurie, aducându-ne mulțumire într-un mod care nu poate fi calculat în bani sau posesii materiale. Într-o lume agitată și plină de stres, este ușor să trecem cu vederea lucrurile simple și frumoase din viața noastră, pentru că uneori oamenii consideră că a fi recunoscător înseamnă ignorarea problemelor sau provocărilor, dar tot ce contează este găsirea unui strop de fericire în mijlocul dificultăților. Practicarea recunoștinței poate fi atât de simplă precum a ține un jurnal în care notăm motive pentru care considerăm că viața este plină de momente mici și frumoase, iar găsirea fericirii ne ajută să apreciem și să trăim cu adevărat prezentul. Recunoștința ne ajută să vedem partea plină a paharului și să găsim motive să fim puternici în momentele grele, deoarece nu este doar o stare de mulțumire, ci și o sursă de reziliență.

Reziliența este abilitatea noastră de a ne adapta, de a învăța din eșecuri și de a ne transforma în oameni mai puternici și mai înțelepți. Ne ajută să nu ne lăsăm doborâți de obstacole, ci să le înfruntăm cu perseverență și curaj. Este ca un copac în mijlocul unei păduri care își înfinge rădăcinile adânc în pământ și se adaptează la schimbările de vreme și de mediu. La fel și noi, oamenii avem această capacitate de a ne dezvolta și de a ne adapta la orice în ciuda provocărilor care apar în cale. Ea ne învață să ne gestionăm emoțiile, să ne concentrăm pe soluții și să găsim resurse interioare pentru a face față provocărilor. Putem afirma faptul că această calitate este ca un dans între nori și soare, fiindcă chiar și în cele mai întunecate zile, soarele își găsește drumul prin nori pentru a ne aduce razele sale calde și luminoase, precum noi putem găsi acea putere de a zâmbi în  momentele grele. Dar, mai presus de toate, reziliența este ca un prieten de încredere care ne susține și ne încurajează în fiecare pas al drumului. Prin dezvoltarea rezilienței, ne putem întări abilitățile de a face față stresului, de a ne gestiona emoțiile sau de a găsi soluții la problemele noastre. Reziliența nu înseamnă că nu vom avea momente dificile, ci vom avea resursele necesare pentru a ne recupera și a merge mai departe, devenind un scut care ne protejeaza de impactul negativ al evenimentelor și ne ajută să ne menținem echilibrul mental și emoțional. Atunci când suntem rezilienți, ne putem ridica în fața provocărilor și ne putem pune în locul celorlalți, manifestând compasiune față de ei.

Compasiunea este o virtute care ne ajută să ne conectăm emoțional cu ceilalți, oferind sprijin în momentele dificile. Ca un râu nesfârșit de iubire, compasiunea curge prin venele noastre și ne conectează într-un mod magic cu cei din jur. În ziua de azi, compasiunea este mai importantă ca niciodată, deoarece ne permite să ne păstrăm umanitatea într-un mediu în care toți ar trebui să ne simțim acceptați și înțeleși. Trebuie să ne conectăm la esența umanității noastre și să ne amintim că suntem toți la fel, călătorind pe același drum al vieții cu bucuriile și necazurile noastre, reușind astfel să vindecăm rănile sufletului. Totuși, este important să știm că această calitate nu înseamnă să ne neglijăm propriile nevoi sau să ne punem în pericol bunăstarea emoțională pentru a fi pe placul tuturor. În viață dacă oferi prea multe, ceilalți nu te vor privi cu inima, ci îți vor cere toată mâna. Este important să oferim sprijin și să fim acolo pentru cei dragi, dar trebuie să le permitem să-și asume responsabilitatea într-o anumită situație. Într-un vals al sufletelor, compasiunea este melodia care ne aduce aproape, iar smerenia reperezintă pașii grațioși care ne învață să ne recunoaștem limitele și greșelile.

Smerenia este o virtute rară, care ne învață să ne recunoaștem umanitatea și să deschidem inimile către ceilalți. Trebuie să înțelegem că suntem toți egali și că fiecare persoană are propriile lupte și greutăți. Ne ajută să fim mai deschiși la învățare și să recunoaștem că nu avem  întodeauna dreptate. Într-o lume în care mulți caută să-și impună voinița și să-și afirme superioritatea, smerenia ne aduce mai aproape de ceilalți, deoarece oamenii simt că pot fi ei înșiși fără frica de a fi judecați sau criticați. Prin smerenie, ne deschidem inimile și ne arătăm recunoștința față de ceea ce avem în viață, deoarece ne învăluie ca o briză caldă care ne îmbrățișează cu tandrețe, aducându-ne liniște și înțelegere. Această virtute are un impact pozitiv asupra sănătății noastre mentale și emoționale, fiindcă ne ajută să fim mai deschiși la învățare și să acceptăm greșelile și imperfecțiunile noastre. Smerenia este precum o rază de lumină care pătrunde prin ferestrele inimii noastre, aducând cu ea înțelegere și acceptare. Ea deschide uși către conexiuni autentice și ne permite să ne simțim cu adevărat înțeleși și apreciați în relații. Este ca și cum am deschide o fereastră către sufletul nostru și am lăsa iubirea și înțelegerea în viața noastră. Într-un dans etern al înțelegerii și sprijinului necondiționat, smerenia ne învață să fim umili și să ne deschidem inimile către ceilalți , iar loialitatea ne îndeamnă să fim mereu alături de cei dragi.

Loialitatea este o calitate valoroasă care implică devotament și fidelitate față de o persoană. Aceasta ne permite să ne simțim înțeleși și acceptați în relații, deoarece știm că putem conta pe ceilalți să fie alături de noi în momentele dificile. Ea este ca o pictură impresionantă, în care culorile iubirii și înțelegerii se împletesc într-un tablou desăvârșit. Uneori, oamenii pot fi preocupați de propriile interese sau influențați de factori externi, astfel încât este important să fim atenți la alegerile noastre și să construim relații bazate pe încredere reciprocă și respect. Putem spune că loialitatea este cu adevărat un dar prețios în viața noastră din simplul fapt că ne oferă siguranță, stabilitate și confort emoțional, iar lipsa ei poate duce la frustrare și dezamăgire. Fără loialitate, suntem ca păsările fără cuib, pierduți în vântul rece al singurătății, fiindcă relațiile devin fragile și trecătoare. De multe ori ne rănim singuri în așteptări pentru că avem tendința de a ne imagina cum ar trebui să fie lucrurile, astfel simțim că ne trădăm și loialitatea față de noi înșine. Ca un vers frumos, loialitatea ne înfășoară în cuvinte de afecțiune pline de bucurie și împlinire. Această calitate ne ține alături de oamenii importanți din viața noastră în momentele bune sau rele, iar respectul ne învață să îi apreciem indiferent de alegeri.

Respectul este o virtute care ne ajută să îi ascultăm pe cei din jur cu atenție, să fim deschiși la perspectiva cuiva și să tratăm oamenii cu bunăvoință și înțelegere. Prin respect, ne arătăm apreciere față de ceilalți, recunoscându-le demintatea și drepturile. Este ca o melodie subtilă, cântată de inimile noastre, în armonie cu cele din jur. Fiecare gest de respect reprezintă o notă muzicală care vibrează în suflete, alcătuind o simfonie a iubirii și înțelegerii prin care ne transformăm în artiști ai relațiilor umane, pictând cu culori calde și luminoase pe pânza vieții. Deși respectul este o valoare importantă, lipsește din sufletul multor persoane care au crescut într-un mediu plin de experiențe sau influențe negative. Totuși, este important să ne amintim că respectul nu este un lucru care vine de la sine, ci trebuie cultivat și promovat în comunitatea noastră. Respectul este ca o floare rară în grădina virtuților, care înflorește în inimile noastre, iar petalele sale delicate se deschid într-un dans al înțelegerii și al prețuirii reciproce. Este ca o oglindă strălucitoare, reflectând frumusețea din fiecare ființa și aducând lumină în întunericul ignoranței. 

Începând cu gesturi mici, putem schimba lumea din jurul nostru, dar cel mai important lucru este să nu încetăm vreodată să fim oameni.

Așadar, virtuțile sunt ca niște raze de lumină care ne încălzezc inimile și ne inspiră să fim mai buni pentru că ele ne unesc și ne fac să strălucim în frumusețea și bunătatea noastră interioară. Ele aduc armonie și fac lumea un loc mai bun și mai strălucitor pentru că sunt ca niște comori care ne însoțesc în călătoria noastră prin viață. Precum o melodie frumoasă care rămâne în inimă, o parte din noi va continua să trăiască în amintirile celorlalți. Fiecare gest de iubire, fiecare cuvânt inspirat și fiecare moment de conexiune va dăinui în sufletele celor care ne-au cunoscut…

Virtuțile care ne unesc

Grigore Ana-Maria-Miruna

Clasa a XI-a SN  

profesor coordonator: Faur Raluca

Așa cum Aristotel a definit-o, virtutea este o medie între exces și insuficiență, reprezentând opusul viciului și un ideal în ceea ce privește moralitatea, „virtuțile sunt distruse de deficit și exces”. În viziunea stoicilor, virtutea reprezintă calea către fericire, prin cumpătare și autocontrol în fața ispitelor de zi cu zi, iar în dogma religioasă, virtutea este prezentată ca fundament al bunei conduite. Așadar, prin definiția sa, abordată din orice perspectivă, virtutea nu poate face altceva decât să aducă un echilibru, să unească, să creeze legături și să inspire oameni. 

  În viața cotidiană, mult mai pragmatică decât filosofia sau religia,  nu se pune, însă, accentul pe ce reprezintă o virtute, cum sau în ce context a fost definită, ci pe absența sau prezența acesteia în comportamentul social al oamenilor. Societatea ne-a oferit o varietate de dogme, credințe și stiluri de viață care au modelat prioritățile fiecăruia. Astfel, unii consideră că este mai important să fii bun decât să fii harnic, alții că smerenia este preferabilă în detrimentul curajului, iar cei din urmă sunt convinși că predecesorii greșesc, iar cea mai importantă este credința.

Adevărul este că toți suntem o fuziune între toate aceste virtuți, prezente într-o pondere mai mare sau mai redusă, dar cu siguranță pe care ni le dorim de la relațiile cu ceilalți, fiind mai ușor să solicităm un comportament decât să depunem un efort pentru însușirea lui.  De aceea, generozitatea este una dintre virtuțile esențiale în vederea păstrării și consolidării relațiilor interumane. Generozitatea nu se referă doar la aspecte materiale, la echilibrul dintre lăcomie și risipă, ci la a te dărui, bucată cu bucată, conștient și voluntar, celor din jur. Generozitatea unește și conectează oamenii, împingându-i spre cooperare, deoarece o acțiune ce implică generozitate este una făcută dezinteresat, fără un scop ascuns sau așteptări ulterioare. Generozitatea este una dintre cele mai frumoase virtuți, producând bucurie atât pentru cel care primește, cât și pentru cel care oferă, astfel creându-se legături emoționale între cei doi participanți la acest act. 

O altă virtute importantă în raporturile sociale este cumpătarea. Așa cum a spus Democrit, „A trăi irațional și fără cumpătare nu înseamnă că trăiești, ci că mori încet.”, o viață trăită la extreme poate aduce mari bucurii, dar, în același timp, vor apărea și dezamăgiri, trăite cu aceeași intensitate. Bucuria este rapid dată uitării, existând o permanentă dorință de experiențe producătoare de fericire pe termen scurt, însă dezamăgirea persistă, iar o mentalitate lipsită de cumpătare va trece cu dificultate peste aceasta. Echilibrul este necesar în toate aspectele, de la alimentație, pentru sănătatea corpului, la cultură, pentru sănătatea minții, și la relații interumane, pentru sănătatea sufletului. Cumpătarea predă lecția tăcerii celui care vorbește când ar trebui să asculte, lecția rușinii celui care bea până nu își mai amintește și lecția răbdării celui care ridică primul pumnul. Astfel, fiecare bucurie, plăcere, dezamăgire sau, în fond, fiecare experiență a vieții trebuie trăite cumpătat, pentru a nu cădea în extrema certitudinii că fericirea este definitivă sau în extrema opusă, că tristețea nu poate fi depășită.

În strânsă legătură cu aptitudinea de a fi cumpătat este calitatea de a fi înțelept. În accepțiune largă, înțelepciunea este văzută ca fiind o colecție de informații, de cele mai multe ori teoretice. În realitate, înțelepciunea nu are de-a face cu performanța academică, fiind de cele mai multe ori fondată în experiența personală a fiecărui individ. Într-adevăr, nu se poate cere același nivel de înțelepciune de la un copil sau de la un tânăr față de un adult sau un bătrân. Astfel, înțelepciunea aduce împreună generațiile, tinerii, aflați la început de drum, ascultând poveștile celor trecuți prin viață. Înțelepciunea se dobândește pe cont propriu, luând contact cu lumea, sau se preia, de la cei deja experimentați. Indiferent de modalitate, înțelepciunea este un ideal la care mulți aspiră să ajungă la bătrânețe, pentru a ajuta la rândul lor alte generații prin relatarea  propriilor experiențe. Totodată, o persoană înțeleaptă nu va acționa niciodată impulsiv, astfel, prin dobândirea acestei virtuți se poate crea o societate lipsită de conflicte.

Pe un fundal social influențat din ce în ce mai mult de dorințe proprii, dreptatea devine aproape imposibil de găsit. Ca aceasta să devină o virtute trebuie să se reflecte în relațiile cu ceilalți, dar să fie prezentă și în relația cu propria persoană. Un om drept nu este drept ocazional, în funcție de situație, ci luptă atât pentru dreptatea prietenului său cât și pentru aceluia care l-a rănit. Cel mai dificil aspect la dreptate și corectitudine este să fie aplicate propriei persoane. Astfel, un om care reușește să se vadă așa cum este, cu bune și cu rele, ajunge la o treaptă superioară a sinelui, unde se atinge statutul de excelență morală. 

Dacă, în trecut, curajul era considerat o virtute masculină, necesară soldaților trimiși în luptă, astăzi curajul este privit din mai multe perspective. În plan social, curajul se referă la a fi tu însuți, nealterat de influențele exterioare. Societatea are nevoie de oameni curajoși, care spun ceea ce gândesc și care iau atitudine atunci când văd o nedreptate. Curajul înseamnă prezența componentei conștiente de faptul că fiecare acțiune poate avea un deznodământ fericit sau, dimpotrivă, unul complet dezastruos, dar voința să nu fie paralizată de frica de eșec, ci să persiste în fața temerii, ducând la sfârșit sarcina.

Într-un organism, fiecare componentă joacă un rol atât pentru acesta ca întreg, cât și pentru celelalte componente, teorie valabilă și în cazul virtuților. Fiecare este importantă în tabloul societății în mod individual, dar face parte și dintr-un sistem, ele fiind interdependente și interconectate și având ca element central și comun dragostea. Generozitatea izvorăște din dragostea față de oameni, cumpătarea din dragostea pentru echilibru, înțelepciunea din dragostea pentru cunoaștere, dreptatea din dragostea pentru adevăr, iar curajul din dragostea pentru a trăi. În fond, dragostea ne amintește motivul diferenței dintre om și necuvântătoare și te readuce la stadiul inițial de copil, care se naște din dragoste pentru a o răspândi. Dragostea este virtutea care unește cel mai ușor și cel mai profund oamenii, fiind elementul comun cu care fiecare pornește în lume și pe care fiecare are datoria să-l dezvolte.

Este ușor să iubești ceea ce te iubește, dar să iubești ceva care te respinge este cu adevărat un act de excelență morală. Dragostea necondiționată pentru tot ce ne înconjoară și pentru viață în sine este motorul mecanismului care pune în funcțiune restul setului de valori. 

În concluzie, virtuțile, prin definiție, sunt create să modeleze o societate în care oamenii să trăiască împreună, dar diferit, având ca element comun dragostea pentru ceilalți și pentru frumusețile vieții.

Cum devenim, din om, oameni?

Branga Bianca-Gabriela, clasa a XI-a P1

prof.coord.: Faur Raluca

Viața omului poate fi privită ca pe o clipă între naștere și moarte, clipă în care fiecare își dorește să atingă cele mai înalte culmi, să aibă numeroase avuții, să ocupe o înaltă poziție socială, să nu cunoască greul, ci doar lumina vieții. Omul vrea de la viața lui să fie una cum nimeni nu a mai văzut, să vadă fiecare colțișor al lumii, să nu ducă lipsă de nimic, să aibă liberatea de a trăi după bunul plac. Acesta poate fi vârful unei piramide, dar baza nu se rezumă la viața omului, ci la viața oamenilor, căci pe drum este mereu vorba despre noi, despre fiecare om care contribuie, cărămidă cu cărămidă, la viața unei persoane. 

Omul fără oameni este doar un suflet aruncat în lume, rătăcit și lipsit de semnificație. Dumnezeu i-a dat-o pe Eva lui Adam nu ca pe un cadou, ci ca esență a vieții.  În societatea actuală, se livrează informația că trebuie să trăim independent, să-i solicităm cât mai puțin pe cei din jurul nostru, nici nu mai avem nevoie să avem de cineva cu care să împărțim bucuria și greutatea zilelor ce trec, însă mă întreb cum rămâne cu sufletul de care nici măcar noi nu mai avem grijă. Lumea aceasta atât de mare și de diversă are oportunitatea de a fi conectată prin virtuți specific umane ce nu pot fi înlocuite, aceasta este puntea de legătură dintre noi. Sufletele noastre oferă și dăruiesc iubire încă de la primul plânset al unui bebeluș, în acest  fel am fost noi concepuți, să trăim în deplină armonie cu cei din jurul nostru, să colaborăm, să ne sprijinim pentru a evolua. Dar prin ce se produce această uniune parcă străină ochiului? Uniunea se produce prin unitate: dacă un om din Europa și un african se întâlnesc pe stradă, iar unul dintre ei are nevoie de ajutor, indiferent de barierele impuse de comunicare, cultură, aspect, religie, va exista o cale de a fi acordat acel ajutor. Unitatea constă în crearea unei comunități, a unei societăți funcționale. Oamenii au plecat de la lipsa unui acoperiș deasupra capului și au ajuns până la inteligența artificială pentru că au lucrat împreună, generație după generație, din cele mai vechi timpuri și până astăzi. Un singur om nu ar fi putut vreodată să ridice din nimic nici măcar o casă. 

Nu am mai putea vorbi astăzi despre libertate dacă oamenii din spatele nostru nu ar fi luptat ani la rând ca să o obțină, chiar și în mod ponderat. „Împreună” nu este un cuvânt aruncat în aer, ci un stil de viață care să îndeplinească interesele comune ale umanitații. Prezentul este acum în mâinile noastre care conțin amprenta înaintașilor, iar amprenta noastră va fi imprimată asupra mâinilor urmașilor. Uniunea este cea dintre trecut, prezent și viitor, dar și dintre oamenii aceluiași timp cronologic, chiar și în mod neintenționat, atunci când respectăm cea mai simplă regulă, de fapt arătăm că ne pasă de cei din jurul nostru, că îi prețuim, în acest fel devenim empatici. Empatia, așa cum este definită la nivel teoretic, este capacitatea unui individ de a se transpune în locul altei persoane, însă eu cred că este mai mult de atât, empatia înseamnă să poți simți, suflet lângă suflet, ceea ce un om trăiește, de a înțelege fără a judeca, de a observa și acționa fără a cataloga, de a vedea doar un om împreună cu sufletul său. Având empatie, devenim împreună o putere inimaginabilă, devenim un singur suflet, o singură voce, ca și cum toate stelele de pe cer s-ar aduna pentru a crea luna. Empatia are o importanță deosebită pentru că fără ea ne-ar fi dificil să înțelegem, mai bine spus să ne înțelegem, atât pe noi, cât și pe cei din jur, om cu om, însă aceasta nu este suficientă. Pentru a ne numi oameni, mai avem nevoie și de curaj pentru că nu trebuie doar să înțelegem, ci și să luăm măsuri, să acționăm, să ne exprimăm, să spunem ceea ce ne doare, să aspirăm cât mai sus pentru a ne îndeplini visurile, în acest mod nu doar noi, ci întreaga societate evoluează. Curajul le oferă aripilor noastre cu care suntem înzestrați posibilitatea de a zbura, viața oferă oportunități oamenilor care au curajul de a se încrede în frumusețea și unicitatea ei. Opusul curajului nu este frica, ci neîncercarea, durerea regretului scoate la lumină laturi mai puțin plăcute ale omului. Un om curajos nu este acela care nu simte frica, ci omul care, deși o simte, alege să își continue drumul conștient de temerile sale. Având curaj, ajungem împreună să descoperim lucruri semnificative legate de lumea în care trăim. Primul om care a ajuns pe lună probabil că a simțit frica pe parcursul misiunii sale, dar împreună cu oamenii de pe Pământ a reușit să o ducă la bun sfârșit.

Chiar dacă avem empatie și curaj, aceste virtuți nu sunt suficiente pentru a ne putea numi oameni. Respectul, în toate formele sale, este o componentă esențială pentru realizarea unor legături între indivizi. Mai întâi, pentru a putea oferi respect celor din jurul nostru, este nevoie de a ne respecta pe noi înșine, ceea ce înseamnă ca noi să fim corecți și blânzi cu propriile noastre persoane. Un om care nu se respectă pe sine, care nu ține cont de propriile sale limite, nu va putea să facă astfel de lucruri pentru persoanele din jur pentru că nu va înțelege necesitatea unor astfel de acte. Noi, prin natura noastră, ar trebui să purtăm respect pentru lumea înconjurătoare, pentru mediul în care noi putem viețui. Acest lucru se realizează prin lucruri simple, spre exemplu prin minima reducere a poluării. Respectul între persoane este cheia acestei virtuți, pentru că atunci când oferim respect, lumea devine un loc mai bun, fiecare gest mic contribuie  la starea de bine a societății. Respectul este o alegere, alegerea de a fi un om bun pentru societate, de a face lucruri care să bucure sufletele, nu să le întristeze. A avea respect înseamnă a avea dorința de a oferi lumii o bucățică din bunătatea prezentă în fiecare individ. Respectul vine la pachet cu recunoștința pentru traiul pe care îl avem, pentru faptul că în viața fiecărui om există cel puțin un suflet care să împarte bunătate în jur, pentru că putem să admiram crestele munților, dar și briza mării, pentru că avem posibilitatea de a trăi viața unică pe care o avem în felul nostru, pentru că avem o familie din care am învățat că nu avem nevoie de palate pentru a fi fericiți. Ar trebui să fim recunoscători pentru fiecare moment din viețile noastre, fie acesta moment plăcut sau neplăcut, pentru că fiecare lucru care ni se întâmplă are un scop, ne conduce în direcția în care ar trebui să ajungem și ne pregătește pentru ceea ce putem trăi. Viața ne oferă oportunități nenumătate, ne ia și ne dă puterea, ne doboară și ne urcă, însă împreună putem depăși și ne putem bucura de fiecare eveniment petrecut. 

În ceea ce privește dăruirea, cu toții am fost, cel puțin în câteva momente, generoși. A fi generos nu înseamnă a oferi în mod neapărat lucruri materiale, ci de a oferi poate un  sfat sau o vorbă bună unui om aflat în suferință, de a fi acolo pentru o persoană atunci când are nevoie, de a da curaj unui om mai puțin curajos, de a putea da din puținul tău o fărâmă de speranță, de a oferi ajutor, de a fi un bun cetățean. Generozitatea nu este doar pentru cei care dispun de posibilități materiale deosebite, generozitatea înseamnă să poți împărți ceea ce ai, oricât de puțin, cu cei din jur, să poți oferi, însă necondiționat, fără a aștepta ceva în schimb, doar pentru a contribui la starea de bine a celor dragi.

O altă componentă fundamentală pentru formarea unui om este sinceritatea, mai bine spus dozarea sincerității astfel încât aceasta să unească, nu să dezbine. Cuvintele au o însemnătate deosebită atunci când alegem să fim sinceri, contează cum spunem, cu ce intenții, mai puțin ceea ce spunem. Atunci când vrem să semnalăm un lucru care ne-a deranjat avem oportunitatea de a alege modul în care o vom face. Putem exprima același adevăr fie țipând, fie vorbind cu calm, astfel unim sau dezbinăm oamenii din jurul nostru. Sinceritatea este, fără îndoială, extrem de importantă în relația dintre oameni, ne ajută să putem exprima ceea ce ne deranjează, ceea ce vrem diferit de la cei din jurul nostru, ne apropie de ceea ce suntem noi cu adevărat, dincolo de aparențe, ne ajută să rezolvăm neînțelegerile dintre noi, ne sprijină să acceptăm diferențele și diversitatea. De pildă, dacă un om dintr-o altă cultură, face un lucru nepotrivit pentru cultura în care a ajuns, fiind sincer și spunând că acel lucru nu este facut cu rea intenție, ci pentru că în cultura sa este permis, atunci acesta poate găsi înțelegere în cei din jur. Mai mult, într-o relație de prietenie, dacă semnalezi în mod politicos un comportament deranjant al celeilate persoane, contibui la întărirea legăturii stabilite fără a avea de suferit.

Dincolo de aceste virtuți, viața, în esența ei, este de o simplitate uneori atât de invizibilă omului. Singurul nostru scop dat de viață către noi este acela de a trăi, de a ne bucura, de a progresa etapă cu etapă. Restul obiectivelor pe care noi le avem sunt impuse chiar de noi înșine. Vrem o carieră de succes, dar nu vrem fericire, vrem o casă mare, dar nu căutăm un cămin, vrem mulți oameni în jurul nostru, dar nu și oameni  de încredere, vrem să vedem fiecare colțișor al lumii, dar nu punem la socoteală călătoria, vrem o mașină, dar nu ținem cont de cine este în dreapta noastră, ne dorim prea mult portofele pline, dar uităm de inimile goale. Simplitatea vieții este dată tocmai de faptul că nu avem nevoie de multe pentru a fi fericiți, ci de lucruri simple, dar noi, oamenii, avem tendința de a crede că atunci când avem bogății materiale, cele sufletești vin la pachet, însă dacă ar fi așa nu am mai putea vedea oameni fără adăpost, dar fericiți și nici milionari în suferință. Simplitatea constă în frumusețea mai puțin văzută a lumii, fiecare zâmbet al unui om, primul pas al unui copil, un simplu compliment adresat unei persoane ne transformă în oameni, în suflete vii. Noi suntem cei care ne complicăm viața, pentru că alegem să vorbim unii despre ceilalți în loc de a vorbi unii cu ceilalți, ne este frică să fim sinceri chiar și cu propria persoană, însă atât timp cât în lumea aceasta există si cel mai mic dram de iubire, oamenii vor continua să existe, altfel, se pune problema unor suflete goale și rătăcite. 

Iubirea este virtutea care unește toate celeltate virtuți. Iubind, putem găsi pace chiar și în loc de război, iubirea ne dă puterea de a merge mai departe, de a nu renunța. Iubirea oferă simplitate vieții, iubirea face diferența dintre un om de valoare și un om de succes. Valoarea este determinată de capacitatea omului de a avea în structura sa virtuțile specific umane, succesul este un lucru dat de avuția  materială a omului, nu are legătură cu partea sufletească. Din iubire suntem sinceri cu cei din jurul nostru, pentru că nu ne dorim să îi vedem pe ceilalți sau pe noi suferind, pentru că nu vrem ca lumea aceasta pe care o iubim să se degradeze, suntem recunoscători pentru ceea ce avem pentru că iubim ceea ce este în jurul nostru, purtăm respect atât oamenilor, cât și mediului, pentru că apreciem ceea ce fiecare ființă este, avem curaj pentru că ne dorim ca cei din jur să ne urmeze exemplul, pentru că vrem să facem o schimbare în bine lumii în care trăim, alegem să fim empatici pentru a ne putea înțelege, pentru a ne bucura unul de prezența celuilat. Unitatea noastră este dată de iubirea cu care suntem înconjurați, cea care ne atinge sufletele în diverse forme și pe felurite căi. Iubirea pornește din interiorul fiecarui individ, prin iubirea de sine. Pentru a iubi ceea ce este în jurul nostru, mai întâi, este necesar să ne iubim și să fim împăcați cu propriile persoane, în lipsa acestor lucruri găsind esența dezbinării și a răului. Iubindu-ne, oferim puterea atât în interiorul nostru, cât și în sufletele celor din jur. Pentru a realiza acest lucru, este nevoie de o temeinică cunoaștere de sine. Din fiecare individ pornește ceva către mediul înconjurător, societatea poartă amprenta oamenilor din alcătuirea ei. Iubind, putem pune umăr lângă umăr pentru a ajunge împreună la ceea ce ne-am propus, putem să facem din viață o artă, putem să scriem povești demne de amintit generațiilor care vor urma.

Viața oamenilor nu este doar clipa aceea dintre naștere și moarte, este posibilitatea uriașă de a ne cultiva sufletele, de a cunoaște fericirea, de a ne bucura, de a găsi sprijin în brațele celor dragi, de a depăși împreună momentele grele ale vieții, de a admira frumusețea lumii care ne înconjoară. Viața este darul pe care noi suntem conștienți că l-am primit abia în momentul morții, timpul este modalitatea prin care noi măsurăm momentele care ne-au mai rămas. Vârful piramidei nu este întotdeauna atât de luminos, ne putem simți singuri acolo sus, pentru unii vârful înseamnă împlinire și bucurie, iar aceasta poate fi găsită încă de la baza unei piramide. Noi suntem creați pentru a exista împreună, pentru a fi liniștea sufletelor din jur, pentru a oferi și a primi iubire, virtutea vieții este posibilitatea de a deveni om, nu de a te naște specie umană. Omul nu poate exista fără oameni, sufletul nu poate surâde fără alte suflete. Viața nu este despre succes și avere, viața este despre valoare și bogăție sufletească. Ar fi trist aici, pe Pământ, dacă fiecare suflet ar fi la fel, dacă fiecare familie ar arăta în același fel, viața este a fiecărui individ, drumul pe care mergem împreună este rezultatul alegerilor noastre.     Viața înseamnă simpla oportunitate de a fi, de a exista, de a deveni om, de a trăi. Singuri nu putem realiza aproape nimic, însă împreună putem face totul. Iubind, ne completăm și oferim culoare zilelor ce trec, virtutea este în fiecare dintre noi, iar fericirea și împlinirea se nasc din virtute. A fi om este despre oameni. Să fii om este o virtute.