SOLIDARITATE ȘI SPRIJIN PENTRU MEDICII DE FAMILIE VÂRSTNICI

Dragi colegi,

În aceste zile dramatice pe care le parcurgem cu toții, când întreaga lume este răscolită de o situație cu care nu s-a mai confruntat nimeni până acum, noi, medicii și personalul medical al Policlinicii Sociale Baba Novac din cadrul Fundației Inovații Sociale Regina Maria, în semn de profund respect, dorim să întindem o mână de ajutor vouă, confraților noștri medici de familie din vecinătatea noastră, cu vârsta de peste 60 de ani!

Nimeni nu știe cum vor evolua lucrurile și ce alte restrictii vor mai fi impuse, însă ce putem face chiar acum este să ne punem la dispoziția voastră pentru preluarea GRATUITA a tuturor pacienților care au nevoie de consultații urgente și pe care nu îi mai puteți consulta în cabinetele voastre.

Prin urmare, punem la dispoziție infrastructura Policlinicii Sociale Baba Novac și personalul medical (medici și asistente) și putem ajuta cu consultații de medicină de familie/medicină generală, efectuare EKG, pulsoximetrie, măsurare glicemie capilară, măsurare tensiune arterială.

Scopul este acela de a ajuta cu monitorizarea pacienților cronici (unde este cazul) și a pacienților cu simptomatologie acută (dacă medicul de familie decide ca fiind imperioasă prezentarea pacientului la un consult medical, după convorbirea telefonică cu pacientul).

În semn de solidaritate cu voi și cu întreg sistemul medical românesc, și noi ne propunem ca printr-un efort comun să încercăm să evităm pe cât posibil ca bolnavii cronici ți toți cei care sunt dependenți de monitorizare medicală, dăcă au nevoie în mod obligatoriu de o consultație, să nu aglomereze Unitățile de Primiri Urgențe ale Spitalelor.

 

Noi suntem încă aici și vom rămâne aici până când se va decide altfel de către autorități!

 

Care este procedura?

 

Medicul de familie interesat de această oportunitate va lua legătura cu medicul din policlinică, la numărul de telefon menționat mai jos, urmând să stabilească de comun acord data și ora la care pacientul în cauză va veni în policlinică. Tot în această discuție telefonică, se vor comunica date legate de istoricul medical al pacientului, plan terapeutic, etc. și se va face și triajul conform măsurilor de prevenție în contextul epidemic actual.

În Policlinica Baba Novac pot fi oferite zilnic consultații de medicină de familie/medicină generală, efectuare EKG, pulsoximetrie, măsurare glicemie capilară, măsurare tensiune arterială, cu respectarea măsurilor de siguranță impuse de situația de urgență instituită. De asemenea, în fiecare miercuri oferim cu bilet de trimitere consultații de medicină internă și ecografie.

!!! Rețete compensate se pot elibera doar de către medicul de medicină internă care este în contract cu CNAS, dacă pacientul vine cu un bilet de trimitere pentru medicină internă.

Date de contact Policlinica Socială Baba Novac

Adresa: Str. Dristorului 81-88, colț cu Str. Locotenent Aurel Botea

Telefon: 0726 550 620 – apel, de L-V între orele 8-16 pentru convorbirea medic curant – medic policlinică. Menționăm că acest număr de telefon este destinat doar medicului de familie, nu și direct pacientului!


Previous
Previous

ATI de ultimă generație

Next
Next

Articole vechi blog