PESTE 1.000 DE SERVICII STOMATOLOGICE GRATUITE SAU LA PREŢURI REDUSE PENTRU PACIENȚII SOCIALI

Fundaţia Inovaţii Sociale Regina Maria a furnizat în perioada iulie – septembrie 2020 peste 1.000 de servicii stomatologice complete, gratuite sau la preţuri reduse, în cele 2 policlinici sociale pe care le gestionează. Prevenţia și tratamentul afecţiunilor dentare pentru pacienți fără venituri și fără asigurări medicale sau cu venituri reduse a fost susținută financiar de Fundaţia Vodafone Romȃnia cu un buget de 72.000 de lei.

În contextul pandemiei, peste 1000 de pacienți sociali ai Policlinicii Sociale Baba Novac și ai Clinicii Sala Palatului au fost privați de servicii stomatologice indispensabile lor, alternativele pentru pacienții fără posibilități materiale fiind deficitare atât în București, cât și la nivelul întregii ţări. Sprijinul financiar acordat de Fundația Vodafone România a făcut posibil ca, dintre aceștia,  308 de pacienți fără venituri și 185 de pacienți cu posibilități financiare reduse să își reia tratamentele în condiții de siguranță și să beneficieze de servicii stomatologice de înaltă calitate, începând de la proceduri de bază și ajungând până la chirurgie, protetică sau ortodonție.

Cristiana Mateoiu, Director Executiv al Fundației Inovații Sociale Regina Maria:În București există zeci de mii de oameni fără venituri și fără asigurări sociale care nu îşi permit aproape niciun fel de serviciu medical, cu atât mai puțin pe cele stomatologice. În plus, în această perioadă, costurile produse de măsurile suplimentare obligatorii pentru protejarea pacienților și a medicilor au depășit cu mult posibilitățile noastre de finanțare, de aceea suntem extrem de recunoscători partenerilor noștri care aleg să ne susțină atunci când nevoia este cea mai mare și împreună cu care reușim să servim cât mai mulți pacienți nevoiași.”

Angela Galeța, Director al Fundației Vodafone România:Situațiile dificile, așa cum este această pandemie, afectează în mod special categoriile vulnerabile. Fundațiile noastre se află la a doua colaborare care vine în sprijinul pacienților ce fac parte din categorii defavorizate, oferindu-le servicii medicale integrate, de calitate și accesibile, ca alternative atât la sistemul de sănătate public, cât și la cel privat.”

Policlinica Socială Baba Novac a luat naștere în urmă cu 10 ani, din dorinţa de a veni în sprijinul familiilor dezavantajate prin proiecte medicale și educaționale sustenabile și este destinată exclusiv persoanelor fără venituri și asigurări medicale, în timp ce Clinica Sala Palatului, proiect de antreprenoriat socio-medical, oferă servicii medicale la prețuri reduse persoanelor cu venituri mici, bazându-se pe contribuția celor care plătesc prețul întreg al consultațiilor și tratamentelor efectuate în clinică.

Policlinicile dispun de 5 cabinete și propriul centru de radiologie, iar 20 de medici stomatologi acoperă o paletă largă de servicii dentare, cum ar fi: tratamentul de urgență al traumatismelor dento-alveolare, tratamentul cariei, detartraj, endodonție, paradontologie, pedodonție, chirurgie, protetică și ortodonție, oferind șansa la o viață normală miilor de pacienți care le-au călcat pragul.

Fundația Inovații Sociale Regina Maria este un ONG care oferă o gamă largă de servicii medicale gratuite persoanelor fără venituri și asigurări medicale și care îngrijește, alături de mai bine de 15 dascăli angajați și voluntari, un număr de 200 de copii din familii defavorizate în cele două centre educaționale ale fundației (Clinceni și Băneasa). Fundația Inovații Sociale Regina Maria, înființată în anul 2010, este inițiativa filantropică a familiei Dr. Wargha și Mitra Enayati și face parte din ENAYATI Group. Fundația Inovații Sociale Regina Maria nu face parte din Rețeaua Privată de Sănătate Regina Maria. Mai multe detalii despre proiectele sociale ale fundației sunt disponibile pe www.fundatiainovatiisociale.ro și pe https://www.facebook.com/fundatiainovatiisociale/.

Fundaţia Vodafone România este o organizaţie neguvernamentală românească, cu statut caritabil, distinctă şi independentă de operaţiunile comerciale ale companiei, înfiinţată în 1998. În cei peste 20 de ani de activitate, Fundaţia Vodafone România a finanţat 1.168 de programe derulate de 745 de ONG-uri din întreaga țară, în domeniile sănătăţii, educaţiei, serviciilor sociale. Proiectele au avut peste 3 milioane de beneficiari – copii, tineri, vârstnici, persoane defavorizate fizic, social sau economic. Până în prezent, Fundaţia Vodafone România a investit 31 de milioane de euro în proiecte desfăşurate de organizaţiile non-profit partenere. Mai multe detalii despre programele fundaţiei sunt disponibile pe www.fundatia-vodafone.ro, https://jurnaldebine.fundatiavodafone.ro/ și www.facebook.com/fundatiavodafone.

 

Previous
Previous

Mergi la doctor și ajută sute de femei nevoiașe să se trateze gratuit!

Next
Next

O nouă clinica socială de stomatologie s-a deschis în București