Tabără de creație și dezvoltare morală și spirituală pentru adolescenți

 In Noutati

„Pământul e o singură țara și toți suntem cetățenii ei”

„Suntem toți fructele aceluiași copac și roadele acelorași ramuri”

„Atât de puternică e lumina unității încât poate ilumina întreg Pământul”

„În grădina inimii tale nu sădi decât trandafirul iubirii”

Astfel de citate au fost pictate în acest sfârșit de săptămână pe zidul uneia dintre casele din Băneasa, mai precis chiar pe zidul casei „domnul Wargha”- președintelui fundației noastre – Enayati și al „doamnei Mitra”, coordonatoarea Centrului Educațional Băneasa, ca o nouă dovadă ca unul dintre scopurile acestui centru este acela de a deveni un model de transformare și închegare a unei întregi comunități!

Copiii centrului au dat chemare în vecinătate, iar adolescenții din zonă au răspuns îndemnului și au venit alături de ei într-o tabară de creație și împuternicire morală și spirituală în care și-au propus să descopere cum pot contribui fiecare din ei și împreună la progresul material și spiritual al comunității.

Coordonați de tineri voluntari și hrăniți la propriu de „doamna Mitra” și alte mămici, adolescenții au muncit, s-au consultat și s-au distrat 3 zile la rând!

„Să ne bazăm pe puterea cuvântului” a fost unul din materialele studiate în tabără – un curs de inspiratie Bahai’i – în urma căruia juniorii au înțeles uriașa importanță a comunicarii însoțite de iubire și au realizat că „un cuvânt poate fi precum otrava letală, iar altul precum primavara care dă viață”.

În plus aceștia au fost învățați despre gândirea critică, despre abilitatea de a se exprima prin artă, despre felul în care acționează forțele constructive și distructive în societate și mai ales, despre cum pot realiza proiecte de impact pentru comunitatea lor.

Pictura, muzica și teatrul au completat programul, iar la sfârșitul celor 3 zile magice, copiii au prezentat parinților proiectele lor artistice.

Bucuria și energia lor au umplut cartierul și sperăm noi că i-au inspirat pe toți participanții să continue să acționeze împreună, în unitate și în alte proiecte de clădire a comunității!

 

Articole recente

Start typing and press Enter to search