Școala de vară pentru adolescenți Predeal 2021

 In Fără categorie

Înainte de sfârșitul vacanței de vară, adolescenții din Centrele Educaționale Băneasa și Corbeanca s-au adunat la o Școală de Vară la Predeal, unde studiază și lucrează împreună în proiecte vizând o societate incluzivă, în care diferențele sunt văzute ca motiv de unitate și nu de dezbinare.

În Centrele Educaționale ale Fundației ne străduim să creștem nu doar copii mai bine educați, ci comunități unite, în care membrii lucrează împreună pentru îmbunătățirea omenirii. E o mare bucurie pentru noi să vedem cum copiii, azi adolescenți, care ne sunt beneficiari, și-au crescut în mod admirabil capacitățile de servire și implicare în bunul mers al lumii în care trăiesc.

După cinci zile de pregătire intensă în tabăra de vară, copiii prezenți la această activitate au acceptat provocarea de a împărtăși cu noi prin desene, ce înseamnă pentru ei Fericirea. Cum liderii autentici schimbă vieți chiar și în timpul liber, Cristiana Mateoiu – director executiv al Fundației Inovații Sociale Regina Maria, a ales ca în acest sfârșit de săptămână să fie printre cei care încurajează și susțin noua generație să zboare cu aripile întinse către o lume morală, demnă și mai frumoasă, cu încrederea că omul este o ființă nobilă! Împărtășim cu voi desenele fericirii.

Recent Posts

Start typing and press Enter to search