Personalitati marcante, la Porti deschise la Clinica Sala Palatului
Cu ocazia implinirii unui an de existenta a Clinicii Sociale Sala Palatului, Fundatia Policlinici Sociale Regina Maria organizeaza in perioada 24 – 27 mai 2016 evenimentul ”Porti deschise la Clinica Sala Palatului”.
In cadrul acestei saptamani lansam conceptul ”Fa-te bine facand bine!”, care a stat la baza infiintarii Clinicii: astfel, orice persoana poate oferi ajutor pentru semenii sai mai putin norocosi, prin simplul fapt ca beneficiaza de servicii medicale de calitate. Altfel spus, daca un pacient cu venituri de peste 1600 de lei vine in Clinica Sociala Sala Palatului si plateste un serviciu medical la pret de lista (un pret care este oricum mai mic decat media pietei), ajuta pana la trei pacienti sociali sa beneficieze de servicii medicale gratuite.
In zilele de program special dedicat publicului larg, ne dorim nu doar sa oferim informatii despre activitatile noastre, ci si sa oferim o altfel de perspectiva asupra medicine sociale. Ni s-au alaturat in acest demers medici de renume, precum Dr. Dana Safta, Prof. Dr. Irinel Popescu, Prof. Dr. Bogdan Miron, care vor sustine un seminar prin care ne dorim sa atragem atentia asupra importantei implicarii fiecaruia dintre noi in medicina sociala, un demers care nu se poate fi sustenabil in mod autentic daca nu are si o baza spirituala.
Programul acestor zile este urmatorul:
25 mai, ora 17.00 – Seminar ”Medicina sociala si Spiritualitatea” (Vorbitori: Dr. Dana Safta, Prof. Dr. Bogdan Miron, Prof. Dr. Irinel Popescu, Dr. Wargha Enayati)
27 mai, ora 11.00 – Seminar ”Despre viata dupa cancer” (Vorbitori: Prof. Dr. Pavel Chirila, Psiholog Lidia Stoica)
inscrierea la aceste seminarii se poate face la adresa de e-mail [email protected].
De asemenea, pe parcursul acestor zile, in locatia din strada Ion Campineanu, nr. 23, veti putea vizita cabinetele clinicii, veti putea cunoaste si discuta cu medicii clinicii sociale, specialisti ce activeaza voluntar pentru a le oferi sanatate celor mai putin norocosi si veti putea beneficia de servicii medicale gratuite sau la pret redus. Ofertele speciale valabile in aceasta saptamana sunt urmatoarele:
• Consult medicina generala la pret social – 20 de lei
• 20% reducere la servicii medicale de specialitate
• Consult stomatologic gratuit
• Implant stomatologic pornind de la 900 de lei
Clinica Sociala Sala Palatului, clinica ”Pay it forward!”
Clinica Sociala Sala Palatului, apartinand Fundatiei Policlinici Sociale Regina Maria, a fost inaugurata in 27 mai 2015, pentru a raspunde nevoii de servicii medicale integrate si de calitate pentru persoanele cu venituri mici si foarte mici. Astfel, beneficiarii ai caror nevoi medicale depasesc pachetul garantat de asigurarile de stat sau nu au posibilitatea de a apela la clinici private, vor putea plati o suma modica, in functie de serviciul prestat. Clinica Sociala Sala Palatului este singura clinica ce ofera persoanelor care au venituri peste 1600 de lei posibilitatea de a le oferi pacientilor sociali servicii medicale gratuite. Astfel, daca un pacient cu venituri de peste 1600 de lei vine in Clinica Sociala Sala Palatului si plateste un serviciu medical la pret de lista, ajuta pana la trei pacienti sociali sa beneficieze de servicii medicale gratuite.
In cadrul Clinicii Sala Palatului sunt disponibile urmatoarele specialitati: Medicina Generala, Cardiologie, Ginecologie, Stomatologie, Oftalmologie, Ortopedie, Chirurgie, Reumatologie, Ecografie, Psihologie, Dermatologie, Consultatii la domiciliu (in zona limitrofa clinicii), Analize de laborator, Fizioterapie, Neurologie, Endocrinologie. in curand, acestora li se vor alatura si specialitatile Radiologie, Radiologie Dentara, Mamografie.
Proiectul a implicat o investitie de peste 900.000 de euro, incluzand achizitionarea spatiului, amenajarea si echiparea cladirii cu aparatura medicala si mobilier. Clinica a fost finalizata in aproape doi ani de la demararea proiectului, acest lucru fiind posibil cu ajutorul membrilor fondatori: Familia Enayati, Fundatia Vodafone, Groupama, Porsche, Wipro si a peste 170 de sponsori individuali si corporate.
Mai multe informatii despre Clinica Sociala Sala Palatului si despre preturile practicate puteti gasi pe pagina dedicata proiectului.