Mariana Brădescu-Constantinescu, Managing Partner PIATRAONLINE se alătură ca MC al Galei din Inimă pentru Viitor, ed. a 7-a

 In Noutati

Atunci când vorbim despre modele demne de urmat în ceea ce priveşte antreprenoriatul în România, unul dintre numele care ne vine aproape instant pe buze este Mariana Brădescu-Constantinescu. Mariana este motorul din spatele business-ului românesc de succes, PIATRAONLINE, iar de curând ne-a confirmat faptul că, pe lângă alăturarea acestei companii ca sponsor Bronze al evenimentului nostru emblematic de strângere de fonduri, Gala „Din Inima pentru Viitor”, ediția a 7-a, a acceptat să fie şi MC-ul acestui eveniment.

În cadrul Fundației Inovații Sociale Regina Maria, preocuparea noastră constantă este de a arăta persoanelor cu putere de decizie în companii importanța rolului lor. Iar aici, pe lângă compania pe care aceştia o conduc, angajații şi clienții lor, ne referim şi la comunitatea în care trăiesc. Există însa oameni care au nevoie doar de un mic imbold pentru a ni se alătura în încercarea noastră de a face lumea un pic mai bună, exact cum ne pricepem mai bine, prin sănătate şi educație, iar Mariana este unul din ei!

„Un business, antreprenoriatul, nu este despre a face bani, ci despre a atinge culmi, despre a creşte echipe, despre a forma oameni şi despre a fi mai bun în fiecare zi.”, a declarat Mariana Brădescu-Constantinescu.

De când a luat decizia de a ne fi alături, Mariana ne-a surprins în cel mai plăcut mod posibil. Am descoperit o femeie puternică, hotărâtă şi în continuă dezvoltare, un exemplu de îmbinare a vieții profesionale cu cea personală într-un mod cât mai natural cu putință.

Fiindcă ştie că un business solid trebuie să şi dea ceva înapoi comunității din care face parte, a decis să pornească o serie de interviuri cu poveşti şi oameni inspiraționali pe contul de Facebook şi canalul de YouTube al PIATRAONLINE, însă se implică şi în mod activ în proiectele sociale în care crede.

De aceea, rolul atât de important pe care şi-a dorit să-l joace în acest eveniment cheie pentru Fundația Inovații Sociale Regina Maria, poate doar să ne bucure, să ne onoreze şi să ne demonstreze încă o dată ca indiferent de pălăria socială pe care o purtăm fiecare din noi, cheia bunătății rămâne în umanitatea şi compasiunea fiecăruia dintre noi față de semenii noştri.

Articole recente

Start typing and press Enter to search