Interventie chirurgicala pentru una dintre beneficiarele grupului suport la Clinica Zetta

 In Policlinici, Proiecte

Cu ocazia Lunii Mondiale de Lupta Impotriva Cancerului de San si a Zilei Internaționale a Reconstructiei Mamare, una dintre beneficiarele Programului “Restart la Viata – Grup suport psihologic”  a efectuat o mastectomie bilaterala profilactica urmata imediat de reconstrucția mamara. Pacienta cu risc sporit de apariție a cancerului la san a ales sa elimine sanii naturali si sa aiba parte de o reconstructie cu implanturi de silicon, eliminand astfel pericolul aparitiei cancerului. Intervenția a constituit și un curs pentru chirurgii rezidenți, care au putut vedea live la lucru trei specialiști de exceptie: Dr. Dragoș Zamfirescu – chirurg plastician, Dr. Vladislav Brașoveanu –  chirurg specializat în transplant hepatic  și Prof. Alexandru Blidaru –  medic primar oncologie medicala.

Inca doua femei, participante la grupul suport urmeaza sa beneficieze de operatii de reconstructie a sanului, pro-bono, programate pentru lunile Noiembrie si Decembrie 2016, in Clinica Zetta. Ii multumim domnului Dr. Dragos Zamfirescu pentru ca a facut posibila aceasta inteventie, ii uram sanatate si recuperare grabnica beneficiarei noastre si aducem felicitari echipei medicilor !

Programul “Restart la Viata – Grup de suport psihologic”, continua! Pe 14 Decembrie 2016, domnul Dr. Zamfirescu va fi din nou alaturi de grupul suport ca specialist  invitat!

Fundatia Policlinici Sociale Regina Maria a initiat in luna mai a acestui an trei noi programe medicale care se vor desfasura timp de un an in Policlinica Sociala Baba Novac, cu ajutorul unei finantari din partea C&A Romania: Programul-pilot pentru Sanatatea femeii, Programul-pilot ”Dentist pentru copiii pacientilor sociali din Policlinica Sociala Baba Novac” si “Programul de suport psihologic pentru pacientele bolnave de cancer si mamele cu copii bolnavi de cancer.

Articole recente

Start typing and press Enter to search