Policlinicile Sociale, alaturi de pensionari
Fundatia Policlinici Sociale Regina Maria a incheiat un parteneriat cu Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor (CARP) Omenia, cea mai mare casa de ajutor reciproc a pensionarilor din Bucuresti si din tara.
Prin acest acord, toti cei aproximativ 22.000 de pensionari din Bucuresti – membri ai casei de ajutor reciproc, vor avea acces la servicii medicale de inalta calitate la preturi foarte mici, chiar si fara trimitere de la medicul de familie, in cadrul Clinicii Sociale Sala Palatului.
Pensionarii cu venituri sub 800 de lei vor avea acces la tarifele cele mai reduse – de exemplu, vor plati 20 de lei pentru orice consultatie, 30 de lei pentru o ecografie generala sau cardiaca, iar preturile pentru consultatiile si tratamentele stomatologice vor fi cele mai mici.
Mai mult, in cazul in care exista situatii sociale speciale, membrii Casei de ajutor care depasesc plafonul de 800 de lei/pensie/luna, vor avea acces la tarife sociale in cadrul clinicii Sala Palatului.
Clinica Sociala Sala Palatului este un proiect medical social, care se adreseaza persoanelor si familiilor cu venituri mici si foarte mici, aflate in situatii dificile din punct de vedere financiar. Clinica este localizata in Strada Ion Campineanu, nr. 23. Mai multe detalii despre specialitatile si preturile practicate in cadrul Clinicii Sociale Sala Palatului puteti gasi pe pagina dedicata acesteia.