Campanie CRM Philips Romania

sonicare_facejoy_website_1000x394px

Fețele bucuriei – o campanie Philips România

Prin campania „Fețele bucuriei” demarată de către Philips România, o periuță de dinți Philips Sonicare este echivalentul unui zâmbet sănătos pentru cel ce o achiziționează și o contribuție la un tratament stomatologic gratuit la Policlinica Socială Baba Novac pentru adulții și copiii care provin din familii dezavantajate.

În perioada 10 decembrie 2020 – 31 martie 2021, pentru fiecare periuță Philips Sonicare cumpărată, Philips România va dona către noi suma de 8 RON. Costul serviciilor medicale oferite în cabinetele noastre stomatologice va fi acoperit din donația realizată de Philips România ca rezultat al campaniei, valoarea fiind încadrată în 122.000 RON.

Gestul de a dărui te bucură pe tine, cel ce oferi, dar și pe cel care care primește, iar prin campania „Fețele bucuriei” putem vorbi despre o bucurie înmulțită, nemărginită. O bucurie care poate căpăta multe fețe datorită celor care achiziționează periuța Philips Sonicare și care donează implicit acces la sănătate orală și la servicii stomatologice celor care au nevoie.

Cine sunt beneficiarii?

În urma donațiilor vor putea beneficia de servicii stomatologice gratuite în cadrul policlinicii noastre toate persoanele fără venituri și fără asigurări de sănătate. Indiferent de vârstă și statut social, nu trebuie să ne ascundem zâmbetul, iar familia este locul în care zâmbim cel mai des și învățăm despre cât de importantă este igiena orală. De aceea, această inițiativă se adresează tuturor membrilor familiei: copii, adulți și vârstnici.

Prevenția și tratarea problemelor dentare este importantă pentru noi toți, iar pentru persoanele dezavantajate, lipsa de acces la servicii stomatologice atrage implicit dificultăți de integrare și complicații de natură medicală, în rândul fiecărei categorii de vârstă:

📌 În lipsa vizitelor la timp la stomatolog, copiii vor întâmpina probleme de integrare de-a lungul timpului, vor fi mai puțin încrezători, reticenți în a-și arăta zâmbetul și pe termen lung vor dezvolta și alte probleme de sănătate.

📌 Se va crea un efect de domino în legătură cu starea de sănătate generală a persoanei cu probleme stomatologice, acestea nefiind tratate vor cauza în timp probleme și de natură digestivă sau infecțioasă, care pot cauza complicații.

📌 Adulții fără acces la tratamente stomatologice și cu probleme dentare vor fi afectați atât pe plan personal, pierzându-și încrederea în sine și simțindu-se inferiori față de ceilalți, cât și pe plan profesional, fiind reticenți în a susține interviuri de angajare sau nesimțindu-se confortabili la locul de muncă.

📌 În rândul vârstnicilor, situația este cu atât mai sensibilă cu cât aceștia se confruntă deja cu probleme de sănătate, iar lipsa tratamentelor stomatologice le cauzează dificultăți în procesul de hrănire.

Care sunt serviciile și tratamentele de care pot beneficia gratuit?

Printre cele mai des întâlnite afecțiuni dentare tratate în cabinetele noastre stomatologice se numără bolile paradontale, abcesele dentare, distrucţiile generate de carii sau diferite traumatisme care afectează toată coroana dentară, precum și lipsa completă a dinților cauzată de lipsa de igienă orală, specifică persoanelor ce provin din medii defavorizate.

Pentru acestea oferim manopere stomatologice de bază (igienizări, extracții, extirpări nerv, obturații de canal și lucrări protetice), punând totodată accent pe prevenție, prin educarea pacienților în vederea obținerii unei igiene orale corespunzătoare, precum și prin punerea la dispoziție de produse pentru igiena orală (pastă dinți, periuțe, apă gură) celor care nu și le permit.

Cum poți realiza o programare?

Pentru a putea fi pacient al Policlinicii Sociale Baba Novac trebuie să:

📌 Ai domiciliul pe raza Municipiului București

📌Obții o adeverință de la Administrația Financiară a Sectorului de domiciliu care să ateste că nu ai venituri

📌 Împreună cu adeverința și o copie după cartea de identitate/buletin te prezinți la sediul Policlinicii de luni până vineri, începând cu ora 10.30, pe Str. Dristorului nr. 81-88, Sector 3, București.

Mai multe detalii puteți primi la numărul de telefon: +40 213 223 020

Sediul Administrativ
Str. Gârlei nr.88, Sector 1, București
frm@fundatiainovatiisociale.ro

Policlinica Socială Baba Novac
Str. Dristorului nr.81-88, Sector 3, București
policlinicasocialababanovac@fundatiainovatiisociale.ro
+40 213 223 020

Clinica Socială Sala Palatului
Str.Ion Câmpineanu nr.23, Sector 1, București
ps2@fundatiainovatiisociale.ro
Programare online
+40 731 345 129 +40 372 126 405

Afterschool Băneasa

Str. Constantin Dobrogeanu Gherea nr.123, Sector 1, București
frm@fundatiainovatiisociale.ro
+40 314 381 809

Afterschool Clinceni

Sos. Principală nr.1, Clinceni, Ilfov
clubulcopiilor@afterschool-clinceni.ro
+40 733 534 258

Start typing and press Enter to search