Al patrulea grup suport pentru pacientele care lupta cu cancerul, din 20 iulie
Programul de grup-suport pentru femeile care lupta cu cancerul a ajuns la cel de-al patrulea grup. Acesta va debuta miercuri, 20 iulie, la sediul Fundatiei Policlinici Sociale Regina Maria din strada Garlei, nr 88. Pana acum in grupurile suport numarul de persoane inscrise depaseste 35 de persoane.
Programul de suport psihologic pentru pacientele bolnave de cancer si mamele cu copii bolnavi de cancer se desfasoara sub forma de grupuri – suport psihologic, cu intalniri saptamanale, in timpul carora specialistii invitati le vor oferi participantelor informatii, le vor raspunde la intrebari si le vor sprijini in lupta cu stresul legat de boala. Mai multe despre specialistii invitati la grupurile suport puteti afla din acest articol.
Cum va puteti inscrie in grupul-suport pentru pacientele care lupta cu cancer
Daca vreti sa va inscrieti in programul nostru de grup-suport, va invitam sa trimiteti o solicitare la numarul de telefon 0720.655.618 (Psiholog Lidia Stoica) sau sa ne lasati un mesaj pe adresa de e-mail [email protected]. Odata e-mailul primit, vei fi contactat de un reprezentant al fundatiei pentru a stabili toate detaliile referitoare la participarea la grup.
Fundatia Policlinici Sociale Regina Maria a initiat in luna mai a acestui an trei noi programe medicale care se vor desfasura timp de un an in Policlinica Sociala Baba Novac, cu ajutorul unei finantari din partea C&A Romania: Programul-pilot pentru Sanatatea femeii, Programul-pilot ”Dentist pentru copiii pacientilor sociali din Policlinica Sociala Baba Novac” si “Programul de suport psihologic pentru pacientele bolnave de cancer si mamele cu copii bolnavi de cancer”.
Sursa foto: www.simmsmanncenter.ucla.edu