Hero Afterschool Clinceni

Când am început acest proiect nu mi-am imaginat că pot să râd atât de mult în fiecare zi. Am pornit cu 15 copii cărora cineva le-a pus eticheta “săraci”. Lor li s-au mai adăugat 10. Și încă 10. Și încă 10. Printre 50 de copii fericiți etichetele se dezlipesc. Toți copiii râd la fel de frumos. Și dacă sunt înconjurați cu dragostea și atenția de care au nevoie, dacă sunt motivați și încurajați, reusesc toate lucrurile despre care unii le-au zis că nu vor fi niciodată în stare să le facă. Acesta este un proiect social, desfășurat sub patronajul Fundației Inovații Sociale Regina Maria. Nu există un alt profit decât al copilului, iar fiecare contribuție se întoarce spre el. Lucrăm cu profesori specializați care au acceptat să dea din timpul și experiența lor pe un salariu minim. Lucrăm cu voluntari care au înțeles cât de important e să întorci comunității ceea ce ea ți-a dăruit. Lucrăm cu oameni frumoși pentru copii frumoși în speranța că împreună vom construi țara din care să nu vrem să plecăm.

Melania Medeleanu – Fondator Hero Afterschool Clinceni

Proiectul a început în 2010 cu o clasă de 15 copii. În semestrul al doilea al anului școlar 2010-2011, numărul copiilor implicați în proiect a crescut la 30. Numărul beneficiarilor a crescut în fiecare an, ajungând astăzi la 167 – fondurile de care dispunem în acest moment însă nu ne permit să primim mai mulți copii.

Ateliere:

  • Actorie
  • Fotografie
  • Modelaj în lut
  • Dans
  • Șah
  • Pictură
  • Limba Engleză

Proiectul se dorește a fi un spațiu în care copiii să-și poată exprima creativitatea, să fie stimulați și orientați spre domeniile în care mai tarziu pot excela, să fie asistați la pregatirea temelor, să poată socializa și învăța o limbă straină, oferindu-le totodată parinților acel confort spiritual de care au nevoie, în condițiile în care programul profesional nu le oferă luxul de a petrece timp cu fiii sau fiicele lor.

Ne dorim să stimulăm în micii beneficiari spiritul comunitar, să-i facem să înțeleagă importanța voluntariatului – mulți dintre profesorii lor sunt voluntari – să-i implicăm în activități care să le deschidă mintea, să le permită să-și descopere pasiunile și să-și canalizeze energia spre ele. De asemenea, ne propunem ca fiecare dintre copii să rămână în școală (fie doar și pentru faptul că, pentru unii dintre ei, acest lucru înseamnă posibilitatea unei mese calde în fiecare zi).

Partener strategic KAUFLAND ROMÂNIA

Program Afterschool Clinceni:
Luni-Vineri: 12:00 – 17:00

Afterschool Clinceni

Sos. Principală nr.1, Clinceni, Ilfov
clubulcopiilor@afterschool-clinceni.ro
+40 733 534 258

Sediul Administrativ
Str. Gârlei nr.88, Sector 1, București
frm@fundatiainovatiisociale.ro

Policlinica Socială Baba Novac
Str. Dristorului nr.81-88, Sector 3, București
policlinicasocialababanovac@fundatiainovatiisociale.ro
+40 213 223 020

Clinica Socială Sala Palatului
Str.Ion Câmpineanu nr.23, Sector 1, București
ps2@fundatiainovatiisociale.ro
Programare online
+40 731 345 129 +40 372 126 405

Afterschool Băneasa

Str. Constantin Dobrogeanu Gherea nr.123, Sector 1, București
frm@fundatiainovatiisociale.ro
+40 314 381 809

Afterschool Clinceni

Sos. Principală nr.1, Clinceni, Ilfov
clubulcopiilor@afterschool-clinceni.ro
+40 733 534 258

Start typing and press Enter to search