Transformând vieți prin educație

Centre educaționale

Pentru sustinerea centrelor educationale poti trimite SMS VISE la 8844

Cu doar 2 euro pe lună timp de un an, poți asigura mese calde pentru un copil timp de o săptămână întreagă.

“Privește omul ca pe o mină bogată în nestemate de o inestimabilă valoare. Numai educația o poate face să își scoată la iveală comorile și îi permite omenirii să beneficieze de acestea.

Bahá'u'lláh

În cei 13 ani de experiență în educația copiilor am înțeles cât de importantă este o împletire armonioasă a educației formale cu cea morală și spirituală și ce rezultate trainice poate aduce această abordare nu doar în viețile copiilor, ci în întreaga comunitate. Sub umbrela organizației noastre și prin puterea incontestabilă a oamenilor reușim să coordonăm astăzi 5 centre educaționale pentru peste 300 de copii.

  • Centrul Educațional Băneasa

    Motivația pentru începerea acestui demers izvorăște din experiența școlară a copiilor familiei Enayati, conștientizând nevoia acută de dezvoltare și educație.

  • Centrul Educațional Corbeanca

    Centrul Educațional Corbeanca este oaza de cunoaștere și liniște a copiilor ce provin din zona defavorizată a comunei Corbeanca.

  • HERO Afterschool

    Proiectul a început în 2010 cu o clasă de 15 copii. În semestrul al doilea al anului școlar 2010-2011, numărul copiilor implicați în proiect a crescut la 30. Numărul beneficiarilor a crescut în fiecare an, ajungând astăzi la sute.

  • Unity School

    Unity School este proiectul prin care ne asigurăm că cele mai inocente victime ale războiului din Ucraina, copiii, își pot continua educația și copilăria, pe perioada șederii în România.

“La centru doamna m-a învățat să citesc, să scriu și să desenez frumos. Îmi place mult aici. Vin împreună cu Irina și Nicoleta, surorile mele

- Petre, 7 ani, Centrul Educațional Corbeanca

Partener strategic

Sponsori educație

Implică-te și tu


Vă invităm să faceți parte din misiunea noastră de a oferi educație și speranță copiilor defavorizați. Fiecare donație, indiferent de mărime, contează și contribuie la transformarea vieților acestor copii, ajutându-i să-și construiască un viitor mai luminos.